Bibliografia M. Eminescu

 
 
 
   

M. EMINESCU : OPERE XVII
BIBLIOGRAFIE
Viaţa - Opera - Referinţe. Partea I ( 1866 - 1938 )




Bibliografia M. Eminescu reprezintă cel de al  XVII  lea volum al ediţiei M. EMINESCU - OPERE iniţiate  de Perpessicius, a fost elaborată de un colectiv  al serviciului de Bibliografie din  cadrul Bibliotecii Academiei Române şi a apărut la Editura Academiei Române în anul 1999.
Lucrarea este compartimentată în trei mari secţiuni : OPERA  care cuprinde ediţii în limba română, ediţii în limbi străine, opera publicată în periodice; REFERINŢE DESPRE VIAŢA ŞI OPERA POETULUI  atât în cărţi cât şi în periodice ( cu subsecţiunile lor ); ICONOGRAFIA EMINESCIANĂ.
Opţiunea pentru elaborarea unei bibliografii mixte - opera şi referinţe - a fost impusă atât de textul eminescian, cât şi de numeroasele opinii pe care le-a suscitat de-a lungul timpului. Structurarea bibliografică a referinţelor în cadrul fiecărui capitol şi adnotarea lor reprezintă noutatea şi complexitatea acestei bibliografii în raport cu cele anterioare.
Volumul conţine 15.802 poziţii, lista Siglelor periodicelor bibliografiate, INDICE DE LUCRĂRI LITERARE, INDICE DE JURNALISTICĂ , INDICE DE NUME.
Tot acest aparat ajutător face posibilă utilizarea cantităţii mari de informaţie mult mai uşor şi eficient.
Produsul multimedia CD - ROM care însoţeşte volumul, realizat împreună cu Editura Academiei, deschide calea unei noi activităţi editoriale, bazate pe o tehnologie modernă de comunicare a informaţiei pe suport electronic şi este primul produs multimedia realizat de o bibliotecă din România.
Pe lângă textul integral  al volumului tipărit, CD-ul mai cuprinde 30 de imagini color (reprezentând portrete, coperte de ediţii, manuscrise ), înregistrări  audio, secvenţe video, tabel cronologic cu trimiteri la lucrările anilor respectivi, 53 de poezii ilustrate, recitări, piese muzicale interpretate pe versuri de Eminescu.
Folosirea bibliografiei sub această formă permite cercetătorilor un acces mai rapid.
Volumul M. Eminescu: Opere XVII. Bibliografie a primit premiul Bogdan Petriceicu Hasdeu al Academiei Române pe anul 2000.
Cea de a doua parte a Bibliografiei M. Eminescu, care va cuprinde Viaţa, Opera şi Referinţe (cărţi şi periodice) pentru perioada 1939-1989, a apărut la finele anului 2008 la Editura Academiei.
Structura volumului este aceeaşi ca a primei părţi, conţine 25446 de poziţii bibliografice, indice de nume şi o addenda care aduce completări referitoare la informaţiile existente în primul volum.
Lucrarea  încheie editia naţională OPERE M. EMINESCU cunoscută şi sub numele de Ediţia Perpessicius.

 
Title

 
 
  Calea Victoriei 125, Sector 1, Bucureşti, tel 021.212.82.84, 021.212.82.85, fax 021.212.58.56
Email: biblacad@biblacad.ro