Mai nou constituita, colectia de corespondenta si autografe contine aproximativ 400.000 de piese, organizate pe fonduri, in ordine alfabetica si cronologica. Fondurile de corespondenta a personalitatilor culturii si stiintei romanesti sunt, in mod firesc, cele mai numeroase.
Multa vreme controversata, valoarea de document a scrisorilor se afla astazi in prim plan.
Cabinetul de Manuscrise - Carte Rara al Bibliotecii Academiei Romane detine corespondenta apartinand unor scriitori romani de prim rang, precum Nicolae Balcescu, C. A. Rosetti, Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade sau Emil Cioran.
De o deosebita valoare este fondul de corespondenta a marelui savant Nicolae Iorga, cele aproape 70.00 de scrisori, primite si emise prezentand cele mai diverse aspecte ale vietii si activitatii sale.
Printre scrisorile provenind de la scriitori sau oameni politici straini intalnim nume de rasunet: Voltaire, J. J. Rousseau, Chateubriand, Lamartine, Victor Hugo, Emile Zola, Fr. Mistral, Romain Rolland, John Galsworthy, Ch. Robert Conte de Nesselrode, Talleyrand, Napoleon al III-lea , Alexandru I, Tarul Rusiei, Abraham Lincoln.